Cum te faci chirurg în România

Cum? Simplu: intri în spital, halat alb să ai pe tine, te speli îndelung pe mâini, le ții în sus cu degetul mare adus spre interior, cum fac chirurgii în filme, te uiți încruntat la asistentă, femeia îți trage pe mâini mănușile sterile, îți șterge o broboană de sudoare de pe frunte în timp ce te rățoiești la pacientul înspăimântat: ”Moșule, leapădă nădragii!” Facultatea de Medicină e opțională în România, poți să operezi și dacă ai văzut toate episoadele din M.A.S.H.

Cartea din Austria

De la începutul lunii ianuarie vreau să-mi cumpăr o carte din Austria. Adică nu doar că vreau, am cumpărat-o, am plătit-o – însă Poșta Română nu vrea ca această carte să ajungă la mine. Am plătit de două ori transportul, de două ori a ajuns înapoi în Austria fără ca Poșta Română să-mi spună ceva.

Citește mai mult

Gumă de mestecat la București

-Vreți și o gumă de mestecat profesionistă?
(…ăăă…)
-Nu, mulțumesc, eu mestec ca amatorii…

Programatorul și limba română

În metrou un tânăr viitor inginer declama indignat: ”Adică eu dacă sunt programator de ce să dau bacu` la română? A? Vrea Dragnea să dea programatorii bacu` la română?” Călătorii dădeau din cap a aprobare în ritmul roților, precum cățeii din Daciile 1300.

Citește mai mult

Birocrație

M-a certat rău tanti de la ghișeul 5. Am greșit și am regretat fapta mârșavă. Am fost umil, mi-a părut rău cu toată ființa mea: din privirea miloagă, din vocea de slugă, capul ușor plecat, umerii căzuți. M-am lăsat călcat în picioare ca un vierme nevrednic și am simțit voluptatea lui Masoch: stăpâna de la ghișeul 5 a fost bună și mi-a iertat greșala. Citește mai mult

Trigonometrie

Periodic idiotul satului se trezește orăcăind din toți bojocii: ”Dar ce mi-a trebuit mie în liceu matematica/ chimia/ fizica/ istoria/ româna?” Na, fiecare după suferință și corijențe.

Citește mai mult

Despre regrete

Cu vreo două ierni în urmă, la o zăpadă mai voinică, am ieșit să lopătez. Am deszăpezit mașina, am curățat trotuarul din jurul blocului și intrările în bloc, am glumit cu ceilalți trei vecini care lopătau și ei, a fost frumos. Dacă tot eram încălzit am curățat și trecerile de pietoni de la colțul blocului. Cum să vă spun? Am fost cuprins de o stare de-asta de împlinire sufletească, beatitudine parcă îi zice. Stăteam sprijinit în coada lopeții, înconjurat de mormane de zăpadă peste brâu și trăgeam ozon în alveole. Era bine.

Pe trotuar apare o cucoană cu ceva bișon, pechinez, mizerie de-asta de câine mic și foarte mic. Se oprește în mijlocul trecerii de pietoni pe care o curățasem (băi, dar chiar în mijloc, adică intersecția diagonalelor patrulaterului) și mizeria aia de câine începe să se cace în beatitudinea mea. Nu mai știu dacă era și ceva fulguială, dar aerul era bine ozonificat și cum v-am zis, aveam o stare plăcută în general.

M-am uitat la căcătul de câine din mijlocul trecerii de pietoni, m-am uitat la cucoană, cucoana s-a uitat la mine senină – naiba știe, era și ea mulțumită că printre nămeții ăia imenși jivina cu picioare scurte găsise un loc adecvat pentru defecare. Cucoana a plecat cu jivina (îmi amintesc sigur că avea un plovăraș roșu dăunătorul, croșetat de mami a lui sută la sută) și abia când erau departe adrenalina s-a trezit în mine. Ar fi trebuit să iau căcatul cu lopata și să-l tencuiesc pe haina cucoanei. De-asta vă zic, orice ocazie ratată se transformă în regret peste ani.

Merdenele și băscuțe. La București

Patiserie de metrou. Două tăvi gemene și totuși diferite: merdenele și băscuțe. Confuzie. Nu va supărați, care e diferența dintre merdenele și băscuțe? Nu mai avem băscuțe, toate sunt merdenele. Bine, dați-mi două băscuțe. N-avem, doar merdenele. Dați-mi două merdenele din tava de băscuțe vă rog.

Misteriosul spirit valah

Dacă vreți să vedeți misteriosul spirit valah în acțiune nu există loc mai bun de observație decât intersecția de la Piața Sudului din București. Au fost făcute pasaje subterane cu rampe și lifturi, au fost puse garduri pe trotuare – dar la fiecare minut vezi un valah cum se azvârle printre tramvaie și mașini, bănănăind hăbăuc din mâini, înjurând aprig șoferii. Babele, mai ales babele cu sacoșe și trolere, deci babele sunt vârful de lance al îndrăznelii. În cuvintele nemuritorului Coșbuc: Baba şi-a uitat învăţul:/ Bate,-njură, dă din mâini:/ – „Dracilor, sunteţi păgâni?/ Maica mea! Să stai cu băţul/ Ca la câini!” Așa traversează babele valahe la Piața Sudului, suduind și blăstămând. Cu cât mai șchioapă, cu atât mai îndrăzneață. Ăștia mai tineri te înjură, se fac că îți dau un bocanc la far, ce să mai vorbim, spirit șugubăț, Dănilă Prepeleac versus tramvaiul 10. Vă zic eu, tramvaiul câștigă. Eu la concursul ăsta de temeritate aș introduce un premiu surpriză: zece ciomege pe spinare celor care reușesc să se strecoare vii. Ceva să le înmoaie ciolanele, tradițional și contondent. Pentru că doar cu ciomagul se mai poate face ceva. Plus că vor rezulta nemuritoare balade despre vitejia lui Ionică Bercenaru/ Care a sfidat tramvaiu/ Și-a luat zece la spinare/ Muicăăăă… tare rău mă doaaaareeee

Vasile Ernu – un creștin fundamentalist

Vasile Ernu și-a făcut un nume prin România ca nostalgic al Uniunii Sovietice, marxist dubitativ și scriitor emoționant. Omul e cu stânga. Dar a fost și cu dreapta, cu dreapta creștină, când era tânăr, prin 1990. Am cules articolul de mai jos de pe FB, am zis să mi-l pun aici deoparte, să nu se piardă. Revista Dacia Liberă de la Chișinău, 1990.

Citește mai mult