Kishiniov

Ce mă enervează pe mine la asta cu imigranții care sunt ei refugiați, dar de fapt sunt coloniști. Adică sunt mai multe chestii care mă irită.

Deci. În primul rând: ce statut au? Imigranți sau refugiați? Dacă sunt refugiați foarte frumos, avem niște legislație internațională, nici o problemă, îi ajutăm pe oameni, plătim, că nu suntem animale, îi găzduim, îi hrănim, le facem cu mâna la plecare, vărsăm o lacrimă.

Sunt imigranți? La fel, avem o legislație, o respectăm, oameni suntem și vorba aceea, avem un stat suveran. Adică diferențele sunt oarecum clare: imigrantul vrea să vină să se stabilească la mine, refugiatul are nevoie să se refugieze puțin, după care pleacă. Chestia asta nouă, imigrantul care se refugiază nu o prea înțeleg.

Apoi criza demografică. Deci foarte frumos, Europa produce orice, mai puțin oameni. Ce facem? Inventăm imigrantul refugiat, un fel de n-ar mai fi, care vine să completeze golul demografic. Dar stați puțin tovarăși, avem în dicționar un cuvânt clar pentru fenomenul ăsta: perechea colonist-colonizare. Am mai văzut chestia asta în istorie, știm cum funcționează, nu e nimic nou. Avem cuvinte doamnelor și domnilor, trebuie doar să le folosim cum trebuie. Adică nu spunem acului seringă și nici colonistului refugiat.

Păi nu mi-e mie milă de refugiat? Îmi este, cum să nu-mi fie, dar refugiatul după ce se refugiază îmi mulțumește și pleacă. Imigrantul? Da domnule, conform legilor țării, imigrantul imigrează și se supune legislației. Colonistul? Aici avem o problemă. În orice caz, am voie să am o părere.

Dar nuuu, noi amestecăm cuvintele de nu mai știm de capul nostru, dracu știe de ce, așa e OZU, s-au cretinit cu totul jurnaliștii, analiștii și comunicatorii și nu mai cunosc sensul vorbelor, e un carambol în creierii lor, naiba știe.

Și apoi e chestia asta cu tertium non datur: ori colonizăm Europa, ori ne ducem dracului. Helăăăăuuu?!? Tovarăși, există o soluție! Este simplă, prezentată pe larg în manualul de biologie. Deci chiar există o soluție, hai să ieșim din binarul ăsta. Și dacă e să ne ducem dracului eu zic să ne ducem dracului cu țopăială, strigături și tras de păr, măcar să fie vesel, nasol moment, mișto coliva. În sfârșit, mai vedem noi, încă nu a închis la non-stop.

Patiserie de metrou. Două tăvi gemene și totuși diferite: merdenele și băscuțe. Confuzie. Nu va supărați, care e diferența dintre merdenele și băscuțe? Nu mai avem băscuțe, toate sunt merdenele. Bine, dați-mi două băscuțe. N-avem, doar merdenele. Dați-mi două merdenele din tava de băscuțe vă rog.

Dacă vreți să vedeți misteriosul spirit valah în acțiune nu există loc mai bun de observație decât intersecția de la Piața Sudului din București. Au fost făcute pasaje subterane cu rampe și lifturi, au fost puse garduri pe trotuare – dar la fiecare minut vezi un valah cum se azvârle printre tramvaie și mașini, bănănăind hăbăuc din mâini, înjurând aprig șoferii. Babele, mai ales babele cu sacoșe și trolere, deci babele sunt vârful de lance al îndrăznelii. În cuvintele nemuritorului Coșbuc: Baba şi-a uitat învăţul:/ Bate,-njură, dă din mâini:/ – „Dracilor, sunteţi păgâni?/ Maica mea! Să stai cu băţul/ Ca la câini!” Așa traversează babele valahe la Piața Sudului, suduind și blăstămând. Cu cât mai șchioapă, cu atât mai îndrăzneață. Ăștia mai tineri te înjură, se fac că îți dau un bocanc la far, ce să mai vorbim, spirit șugubăț, Dănilă Prepeleac versus tramvaiul 10. Vă zic eu, tramvaiul câștigă. Eu la concursul ăsta de temeritate aș introduce un premiu surpriză: zece ciomege pe spinare celor care reușesc să se strecoare vii. Ceva să le înmoaie ciolanele, tradițional și contondent. Pentru că doar cu ciomagul se mai poate face ceva. Plus că vor rezulta nemuritoare balade despre vitejia lui Ionică Bercenaru/ Care a sfidat tramvaiu/ Și-a luat zece la spinare/ Muicăăăă… tare rău mă doaaaareeee

Dacă aș fi fost Vasile Ernu aș fi scris un text dibaci bazat pe fapte reale: un bătrân de la Târgu Cărbunești vine la mitingul PSD unde se întâlnește cu fiul său corporatist, venit să huiduie. După miting îl roagă să-l însoțească până la autocar unde îi dă o sacoșă de rafie cu un pui fript, niște ouă, brânză de oaie și roșii din grădina copilăriei. Bătrânul pleacă cu autocarul pesedist, textul se încheie cu tefelistul care mănâncă roșii cu brânză în garsoniera mizeră din Berceni și plânge. Adică asta ar fi ideea, dar textul ar fi fost scris cu mult mai multă dibăcie, să plângă și cititorii împreună cu tefelistul și să li se facă poftă de brânza și roșiile copilăriei.

Știți bancul ăla cu programatorul pe care-l trimite mă-sa la Mega Image: ”Ia o pâine și dacă are ouă, ia zece” – iar programatorul vine acasă cu zece pâini. Realitatea zilei de azi e mult mai tristă. Continue reading

După ce un caz de pedofilie a fost folosit să justifice o prostie, aflu de suferințele unui tânăr care ani de zile a furat bani de pe carduri. Cam 100.000 de euro, conform articolului de aici – unde autorii sunt impresionați că puștiul de 13 ani a fost luat cu mascații la 6 dimineața, pe când se afla la începutul carierei. Continue reading

Ca orișice altă chestiune, valoarea unei opere literare poate fi măsurată și inclusă în categorii. Continue reading