La sală, o nimfetă ofilită pe la colțuri se contorsionează șerpește în jurul unui scaun de aparat care se încăpățânează să nu-și schimbe poziția. Epuizată, întrerupe traseul unui tânăr subțirel și-i cere ajutorul. Tânărul studiază scaunul cu minuție de chinez bătrân, se îndreaptă și sentința cade precum o halteră scăpată de sub control:
– Eu sunt foarte puternic și mi-e frică să nu-l rup!
Buzele nimfetei se înconvoaie într-un ”o” mic, perfect rotund.