Tainele muntelui Tâmpa și jurnalista, penisul și lăptuca

Ca orice brașovean vreau și eu să fiu la curent cu tainele orașului. Așa că am citit articolul Simonei Suciu despre secretele neștiute al bătrânei urbe: Lucruri mai puţin ştiute despre Muntele Tâmpa. Legendele lacului subteran şi ale tunelurilor care străpung masivul. Și de aici aflu următoarele:

Muntele Tâmpa este unul dintre locurile din Braşov care au cele mai multe legende. Cele mai cunoscute sunt cele care vorbesc despre existenţa unui mare lac subteran sau despre faptul că sunt nişte tuneluri ce străpung muntele. Dacă lacul nu a fost descoperit, existenţa a trei-patru tuneluri săpate în munte este reală. Astăzi, numai unul dintre ele mai este practicabil şi leagă Casa Sfatului de unul dintre turnurile vechii cetăţi. Celelalte s-au surpat în timp şi toate sunt închise pentru a se evita accidentele.

Și ca să vă lămuresc cum ar arăta traseul tunelului ăsta practicabil care leagă pe sub Tâmpa Casa Sfatului de unul dintre turnurile vechii cetăți am desenat următoarea schiță, din memorie. Naiba știe pe unde mai trec celelalte trei tuneluri secrete de sub Tâmpa impracticabile în ziua de azi.

M-am tot uitat la schița mea și m-am întrebat: cât de tâmpiți erau sașii brașoveni să facă un astfel de tunel?!? Acum chiar vreau să merg la Brașov să mă plimb prin tunelul ăsta secret și practicabil.

Până ajung la Brașov să fac poze cu minunea asta mi-am amintit de un seminar de la Facultatea de Jurnalism. O doamnă profesoară colecta tâmpenii de prin ziare și ni le citea ca să știm ce să nu scriem, în cazul ăsta era vorba de o jurnalistă care scrisese o listă de chestii care sporesc potența. În listă apărea și lăptuca, deoarece în mintea jurnalistei asemănarea fizică dintre lăptucă și penis ar spori potența.

Concluzia doamnei profesoare a fost amară: ”Fata asta ori n-a văzut lăptucă, ori n-a văzut penis!”

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *